Nora, la guenon devenue femme (Nora, maimuța transformată în femeie – publicată în 1929), a scriitorului francez Felicien Champsaur este, desigur, o poveste sarcastică despre cariera lui Josephine Baker, prezentată ca o maimuță, dar se bazează pe o serie de experimente și practici chirurgicale în vogă în anii 1920, când oamenii nu aveau atât de multe cunoștințe din domeniul medical.
Experimentul care stă la baza cărții este un transplant de ovare de la maimuță la femeie și apoi invers, de la femeie la maimuță, cu o încercare de inseminare a animalului cu spermă umană.
Medicul care realizează toate acestea, Serge Voronoff (sau Sergej Voronov), nu era un savant nebun, dimpotrivă: el operase deja mulți bărbați entuziaști, convinși că vor întineri și mai ales își vor recăpăta virilitatea tinereții pierdute la bătrânețe, supunându-se la intervenții chirurgicale bizare, care vizau transplantul de testicule de maimuță la oameni.
Pe scurt, Voronoff, care s-a mutat din Rusia natală în Franța (unde a absolvit medicina), apoi în Egipt, Statele Unite și Italia, și-a câștigat notorietatea grație intervențiilor sale chirurgicale.
La începutul anilor 1900, nu exista loc în Franța sau în Statele Unite în care să nu se discute despre aceste operații pe care, bineînțeles, numai bărbații foarte bogați și le permiteau.
Această idee nu s-a născut peste noapte în mintea lui Voronoff. Dimpotrivă, a fost rezultatul unor ani de cercetări efectuate de alți medici, într-o perioadă în care xenotransplantul (între specii diferite) începea să fie studiat.
În 1889, neurologul și fiziologul Charles-Édouard Brown-Séquard s-a injectat cu un lichid obținut din testicule de câine.
Deși era un medic excentric și controversat, care făcea de cele mai multe ori experimente pe corpul său – Brown Séquard nu era tocmai un neștiutor, întrucât a predat la Universitatea Harvard și la Școala de Medicină din Paris, încheindu-și cariera ca profesor de medicină experimentală la College de France, lăsând comunității științifice descoperiri valoroase despre măduva spinării și mai ales despre existența hormonilor.
La momentul injectării cu un lichid obținut din testicule de câine, medicul avea 72 de ani și a susținut că injecția i-a “întinerit” “capacitatea sexuală” și că elixirul ar putea prelungi viața umană.
Încă de la început, mulți și-au bătut joc de el. Pe măsură ce cercetările științifice au continuat, s-a descoperit că acel lichid nu ar putea avea niciodată efecte benefice, deoarece testiculele nu stochează hormonii pe care îi produc (testosteron). Cu toate acestea, la acea vreme, endocrinologia nu exista ca ramură a medicinei și, probabil, experimentul lui Brown-Séquard a fost cel care a contribuit la dezvoltarea ei.
Cu toate acestea, au existat oameni din comunitatea științifică care au luat în serios acest experiment. Unul dintre aceștia a fost Serge Voronoff, care în acei ani a lucrat la Cairo, unde a studiat consecințele castrării bărbaților, sursa interesului său pentru posibilele experimente de întinerire.
Tot la Cairo a descoperit și o carte cu teoriile medicului grec Skevos Zervos (Σκευοφύλαξ Γεώργιος Ζερβός), care, încă din 1910, a realizat acest tip de transplant testicular de la maimuță la om. Cu toate acestea, Voronoff nu a recunoscut că s-a inspirat din cercetările și experimentele lui Zervos, cel puțin până în 1934.
De altfel, Serge Voronoff a studiat și cercetările lui Alexis Carrel, un medic care se numără printre precursorii transplanturilor de organe și țesuturi.
Convins că transplanturile de glande erau mai eficiente decât serul obținut de la Brown-Séquard, Serge Voronoff a efectuat experimente pe oi, țapi și chiar pe tauri, până când s-a convins că cele mai potrivite animale erau maimuțele, “un depozit natural de piese de schimb pentru oameni”.
În data de 12 iunie 1920, a efectuat primul transplant de testicule de la maimuță la om, iar trei ani mai târziu meritele sale au fost recunoscute de colegii săi la Congresul Internațional al Chirurgilor de la Londra.
Cererea pentru această intervenție era atât de mare încât Serge Voronoff (finanțat de cea de-a doua soție a sa, moștenitoarea americană Evelyn Bostwick) a fost nevoit să își înființeze propria fermă de maimuțe în Grimaldi Ventimiglia, unde a cumpărat și un castel, cunoscut astăzi sub numele de Castelul Voronoff (sau Grimaldi).
Bărbații bogați care sufereau de efectele vârstei înaintate s-au supus de bunăvoie acestui tratament pentru a-și recăpăta vigoarea tinereții. Conform medicului, beneficiile promise nu erau doar sexuale, ci se extindeau și la memorie, vedere și poate chiar la prevenirea demenței. Pe scurt, era un miracol: “Aproape o promisiune de nemurire”.
Bineînțeles, Serge Voronoff ar fi afirmat orice ca să-și promoveze această afacerea.
După un deceniu în care Serge Voronoff a fost privit precum un medic fantastic – iar intervenția sa chirurgicală la fel, această bulă de entuziasm s-a dezumflat.
Comunitatea științifică a constatat că operația nu aducea beneficii pacienților, iar bărbații operați erau de aceeași părere. De altfel, apărea o ameliorare inițială, datorată probabil unui efect placebo, însă – după aceea – situația era la fel ca înainte de operație. Ba mai mult, unii aveau de suferit din cauza infecțiilor care apăreau în urma intervenției chirurgicale.
Serge Voronoff a renunțat să mai efectueze procedurile în jurul anului 1930, dar a continuat să propovăduiască beneficiile intervențiilor sale chirurgicale. Când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, Voronoff se afla în Statele Unite ale Americii. A fost chemat în Franța în 1939, pentru a fi chirurg de război.
Serge Voronoff s-a întors la castelul său, după război, însă acesta fusese distrus de bombardamente. Bărbatul era hotărât să îl reconstruiască. Din păcate, Serge Voronoff a murit în 1951, bogat, dar discreditat ce comunitatea științifică. Transplanturile lui cu glande de la maimuțe erau o ciudățenie care nu aduceau niciun beneficiu pacienților.
Leave a Comment