În fiecare litru de apă de mare se dizolvă în medie 35 de grame de săruri, ceea ce este destul de mult. Dar de ce atunci peștii care trăiesc în mare nu au deloc un gust sărat?
Salinitatea oceanelor lumii este în medie de 3,47% – cu variații între 3,4 și 3,6. Aceasta înseamnă că în fiecare litru de apă de mare sunt dizolvate aproximativ 35 de grame de săruri, în principal clorură de sodiu.
În oceane, salinitatea apei este aproape pretutindeni aproape de 3,5 %, dar în mări salinitatea apei este distribuită inegal. De exemplu, Golful Finlandei și partea nordică a Golfului Botnic, care fac parte din Marea Baltică, sunt cele mai puțin saline. Cea mai sărată apă este cea din Marea Roșie și din partea de est a Mării Mediterane. Apa Mării Moarte este, într-adevăr, mult mai sărată, însă acest corp de apă este de fapt un lac.
Peștii reprezintă majoritatea biomasei, alături de moluștele cefalopode și mamifere. Două treimi din biomasa mărilor sunt concentrate la adâncimi de până la 500 de metri, biodiversitatea scăzând brusc odată cu creșterea adâncimii. În plus, biodiversitatea este corelată cu salinitatea apei: numărul de specii scade odată cu scăderea salinității, dar în bazinele salmastre, cu toate acestea, fauna este mai distinctă.
Viața într-un mediu acvatic duce la o serie de probleme de osmoreglare cu care se confruntă atât peștii de apă dulce, cât și cei marini. Presiunea osmotică din sângele peștilor poate fi fie mai mică (la peștii marini), fie mai mare (la peștii de apă dulce) decât presiunea osmotică din mediul extern. Peștii cartilaginoși sunt izoosmotici, dar au în corpurile lor concentrații de sare mult mai mici decât cele din mediul înconjurător.
Egalizarea presiunii osmotice se realizează prin creșterea ureei și a oxidului de trimetilamină în sânge. Menținerea unor concentrații scăzute de sare la peștii cartilaginoși este menținută prin excreția de săruri de către rinichi, precum și de către o glandă rectală specializată care face legătura cu tractul digestiv.
Peștii osoși nu sunt izoosmotici, așa că au dezvoltat în cursul evoluției mecanisme care să permită reținerea de ioni.
Peștii osoși marini cu o concentrație scăzută de ioni în organism pierd în mod constant apă, care este eliberată din țesuturi în exterior sub acțiunea presiunii osmotice.
Aceste pierderi sunt compensate prin consumul și filtrarea apei sărate. Cationii de sodiu și ionii de clorură sunt excretați din sânge prin membranele branhiale, în timp ce cationii de magneziu și anionii de sulfat sunt excretați de rinichi.
Peștii de apă dulce se confruntă cu o problemă opusă: presiunea lor osmotică este echilibrată prin captarea ionilor din mediul acvatic prin membranele branhiale și prin excreția de uree.
Leave a Comment