La mai bine de 3.000 de ani de la moartea sa, Ramses al II-lea, ”regele regilor”, continuă să fascineze. Domnia sa a inaugurat o eră de bogăție și rafinament fără precedent pentru Egiptul antic.
“Ceilalți faraoni sunt mai puțin izbutiți… umbre care vin și pleacă. Dar cu cel de-al doilea Ramses, simțim un sentiment de comuniune respectuoasă. Ni se pare că îl cunoaștem […] Trăsăturile sale ne sunt la fel de familiare ca cele ale lui Henric al VIII-lea sau Ludovic al XIV-lea”.
Când Amelia Edwards, un egiptolog britanic, a scris aceste cuvinte în 1877, a nimerit la fix. Dintre toți faraonii din cei 3.000 de ani de civilizație egipteană, Ramses (fără a fi nevoie să precizăm “al II-lea”) este poate cel mai cunoscut faraon.
A-i menționa numele înseamnă a evoca temple maiestuoase. Deși s-a stins din viață în urmă cu 3.000 de ani, Ramses, “născut din zeul Ra”, cu alte cuvinte “fiul Soarelui”, rămâne o figură istorică foarte cunoscută. Dar care este rețeta pentru a deveni faraonul arhetipal?
Ramses al II-lea, faraonul care a domnit timp de 66 de ani
Longevitatea lui Ramses pe tron este de neegalat în istoria Egiptului antic: 66 de ani de domnie, din 1279 până în 1213 î.Hr., specialiștii sunt mai mult sau mai puțin de acord.
La momentul îmbălsămării sale conform riturilor egiptene, rămășițele regale aveau 92 de ani – un record pentru o perioadă în care speranța de viață oscila între 25 și 35 de ani. Această mumie, descoperită în 1881 într-o simplă ascunzătoare într-o stâncă din Deir el-Bahari, este aproape tot ceea ce a mai rămas din mormântul lui Ramses. Camera sa funerară a fost jefuită.
Ramses al II-lea, faraon al excesului
Spre deosebire de Tutankhamon, Ramses nu iese în evidență prin comoara sa. Dacă trăsăturile sale faciale ne sunt cunoscute, este datorită templelor pe care le-a construit pentru gloria sa în tot Egiptul.
Faraonul este creditat cu construcția a numeroase monumente: pilonul templului Luxor, o parte din templele de la Karnak și un templu la Abydos, chiar lângă cel al tatălui său Sety I.
Și să nu uităm Abu Simbel, săpat din anul 5 al domniei sale, la aproximativ 280 km sud de Aswan, cu micul său templu dedicat lui Nefertari, “cea mai frumoasă”, soția sa preferată (printre alte), dar mai ales “marele său templu”, cel mai megalomanic dintre toate, păzit de patru coloși de 20 de metri înălțime… după chipul său, desigur.
Ori de câte ori putea, pe zidurile clădirilor sale, suveranul povestea bătălia sa împotriva hitiților din Siria, în anul 5 al domniei sale, la Kadesh. Faraonul și-a măcelărit dușmanii.
Dar victoria, în ciuda unei armate de 20.000 de oameni, nu a fost atât de strălucitoare pe cât ne spun monumentele sale. De fapt, Ramses era să își piardă viața.
Această propagandă vizuală, în care el apare în compania – și ca egal – al zeilor, are ca scop și celebrarea capacității sale de “stăpân al celor două ținuturi” de a asigura pacea și de a menține mâat, care înseamnă ordinea universală.
Ramses al II-lea: Epoca de aur a Egiptului antic
Ramses al II-lea a fost extrem de popular. După el, nouă faraoni se vor numi Ramses, dar astăzi ne amintim tot de el. Sub domnia sa, Egiptul a fost la apogeul prosperității sale, marcată de pace și de o anumită stabilitate.
În nord, Ramses al II-lea a reușit să controleze mai bine rutele comerciale din Levant, care îi aprovizionau regatul cu ulei de măsline, metale, lemn și cupru. În sud, Nubia i-a asigurat aprovizionarea cu aur.
Asociat cu imaginea soarelui, acest metal prețios, considerat a fi “carnea zeilor”, este transformat în ornamente și obiecte de către meșteșugari care se întrec în îndemânare și le împodobesc cu simboluri protectoare. Dovezi ale acestor minunății sunt comorile dezgropate din nisipurile de la Tanis, noua capitală a succesorilor lui Ramses, construită cu pietre din Pi-Ramses, orașul construit la ordinul lui.
Deși dinastiile care au precedat acest mare faraon au permis Egiptului să atingă deja un grad de rafinament superior celui al altor civilizații, acesta a atins apogeul în perioada Ramessidei (sub Ramses și succesorii săi).
Bogăția extraordinară a descoperirilor arheologice este o mărturie a unei arte aurifere foarte dezvoltate. Aceste obiecte au fost găsite în mormintele regilor, cel puțin în cele care nu au fost jefuite.
Leave a Comment