José Salvador Alvarenga era un bărbat obișnuit. Simplu, dar tenace. Întotdeauna a știut să se descurce în natură și știa să pescuiască. În mod firesc, pescuitul era ceea ce îi asigura traiul.

Pașii săi l-au condus în Mexic, unde și-a croit drum pentru a deveni un pescar experimentat, dar a avut ghinionul să ajungă în pragul supraviețuirii. Nu pentru că nu putea munci pentru a se întreține, ci pentru că a petrecut 438 de zile plutind în apele oceanului Pacific.

În noiembrie 2012, Salvador Alvarenga a plecat la pescuit în largul coastelor Mexicului. O furtună s-a abătut asupra bărcii sale și lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. După ce a trimis un mesaj SOS, nimeni nu a mai auzit de el timp de 438 de zile. Iată povestea sa!

Pentru un destin mai bun în Mexic

José Salvador Alvarenga s-a născut în 1975 în Ahuachapán, El Salvador. Provenea dintr-o familie simplă. Tatăl său, José Ricardo Orellana, deținea o moară și un magazin în oraș. Cu toate acestea, la vârsta adultă, José a decis să-și părăsească țara natală și să se îndrepte spre Mexic în căutarea unui loc de muncă mai bun. Acolo a lucrat timp de patru ani ca pescar pentru un bărbat pe nume Villermino Rodriguez, până când s-a produs un dezastru.

După ce a plecat din Ahuachapán, El Salvador, José nu a mai luat legătura cu familia sa și s-a concentrat pe meseria pe care o iubea: pescuitul.

Avea și un coleg de echipă, Ray Perez, iar împreună făceau o treabă excepțională. Erau niște pescari experimentați și nimic nu îi mai surprindea. Dar, ei uitaseră că, de cele mai multe ori, viața este surprinzătoare.

Totul părea în regulă – până în acea zi fatidică. În data de 17 noiembrie 2012, José Salvador Alvarenga și Ray Perez voiau să plece în larg să pescuiască, exact ca de obicei. Barca era gata. Trebuiau să plece din satul pescăresc Costa Azul, în apropiere de orașul Pijijiapan, în largul coastei Chiapas, dar înainte ca expediția să înceapă, evenimentele au luat brusc o întorsătură nefastă.

Totul era pregătit și planificat. O tură de 30 de ore pe mare, timp în care José și Ray trebuiau să prindă rechini, marlin și pești-spadă. Însă, cu câteva ore înainte de a pleca, Ray l-a anunțat pe José Salvador Alvarenga că nu i se poate alătura.

Pentru un pescar experimentat precum José nici nu se punea problema să anuleze sesiunea de pescuit. Cu sau fără Ray, José Salvador Alvarenga înfrunta apele oceanului.

Deoarece mai avea nevoie de ajutor, José l-a angajat pe Ezequiel Córdoba, în vârstă de 23 de ani, un tânăr care nu cunoștea multe prea multe lucruri despre pescuit, însă doarea să câștige câțiva bani.

Însă, dacă Ezequiel Córdoba știa ce îl așteaptă, probabil că nu ar fi acceptat acest job niciodată.

Călătoria începe și, odată cu ea, fălcile lacome ale destinului se năpustesc asupra celor doi bărbați.

Dacă în prima zi lucrurile au fost sub control, în data de 18 noiembrie totul s-a schimbat. O furtună devastatoare a început în largul oceanului.

Cu o lungime de aproximativ șapte metri, propulsată de un singur motor exterior, cu o ladă frigorifică pentru peștele prins, barca lui José Salvador Alvarenga abia reușea să reziste valurilor. De altfel, nici proviziile celor doi nu erau multe. Aveau doar un singur telefon mobil, un dispozitiv GPS care nu era rezistent la apă și un radio cu două căi de comunicație a cărui baterie era pe jumătate plină.

Singur în largul oceanului

Vântul bătea, iar valurile loveau cu putere mica barcă. De altfel aceasta se umplea cu apă.

Se aflau la 80 de kilometri de țărm, iar situația scăpa de sub control. Un pescar neexperimentat ar fi intrat probabil în panică. Dacă José nu avea mai mult de o călătorie la activ, ar fi cedat stresului. Dar nu s-a pierdut cu firea.

S-a concentrat imediat asupra unui singur lucru: să se întoarcă la țărm. Și asta cât mai rapid posibil. Apucând cu putere cârma, a navigat printre valurile învolburate, în timp ce ajutorul său, Ezequiel, se chinuia să scoată apa din barcă.

Barca lor mică nu era adaptată la ceea ce se întâmpla în jurul lor. Fără o structură ridicată care să o protejeze de valurile înalte, fără geamuri sau felinare, barca lor era vulnerabilă și practic invizibilă pentru celelalte bărci. Nimeni nu îi putea salva pe cei doi.

În momentele care au urmat, lipsa de experiență a lui Ezequiel a început să își pună amprenta asupra cooperării lor. La urma urmei, nu avea nicio legătură cu pescuitul. Voia doar să câștige niște bani.

Cu siguranță, era un tânăr puternic, bine dezvoltat, care nu se ferea să muncească din greu. Însă, slujba de 50 de dolari se transformase brusc într-un coșmar. În timp ce José cârmuia cu atenție, încercând să ghideze barca prin valurile puternice, Ezequiel era înspăimântat. A început să plângă, apucând strâns cu ambele mâini balustrada bărcii și vomitând. Și astfel, José a rămas singur în cel mai critic moment. Era greu să-l învinovățești pe tânăr pentru lipsa lui de experiență, dar amândoi erau într-o adevărată încurcătură.

La un moment dat, José Salvador Alvarenga a văzut munții și s-a gândit că poate soarta este de partea lor. Poate vor ajunge la mal.

Însă, motorul a început să scoată sunete ciudate, până când nu a mai funcționat deloc.

José nu s-a pierdut cu firea și a trimis un mesaj SOS disperat unui prieten care lucra în port:

“Willy! Willy! Willy! Motorul e distrus!”

“Calmează-te, omule, dă-mi coordonatele tale”, i-a răspuns Willy de pe docurile din Costa Azul.

“Nu avem GPS, nu funcționează!” a argumentat José panicat.

“Aruncă ancora!”, i-a spus Willy.

“Nu avem ancoră”, a spus Alvarenga. Adevărul este că José observase acest lucru înainte de a porni la drum. Dar nu credea că are nevoie de o ancoră.

“În regulă, venim după tine”, a răspuns Willy.

“Haideți, nu mai pot!”, a spus Alvarenga.

În acel moment, nu s-a mai auzit nimic. José și Ezequiel pierduseră orice contact cu Willy și erau la mila oceanului.

Valurile loveau cu putere barca. Pentru ca aceasta să nu se scufunde, cei doi au aruncat tot peștele prins în larg (aproape 500 kg), la fel și gheața pentru depozitarea peștelui și combustibilul. Însă, tot peștele aruncat în apă a fost o momeală pentru rechini, iar apa din jur a devenit și mai periculoasă.

Valurile au purtat barca și mai departe de țărm. Motorul nu funcționa, nici GPS-ul și nici radioul. José era conștient că mai mult de cinci zile nu vor putea supraviețui.

În zilele care au urmat, cei doi au plutit în largul oceanului. Nu mai aveau hrană, nici momeală sau cârlige de pește. Pentru a supraviețui, José a reușit să prindă peștii cu mâna, apoi îi tăia și îi usca la soare.

Deoarece nu aveau apă, Alvarenga a început să-și bea urina și l-a încurajat Córdoba să-i urmeze exemplul. Era sărată, dar măcar își potoleau puțin setea. Au tot băut urina și aveau impresia că aceasta le asigură cel puțin o hidratare minimă; de fapt, le sporea deshidratarea. Alvarenga știa care sunt pericolele consumului de apă sărată. 

Chiar dacă le era extrem de sete, cei doi nu au băut apă din ocean.

După 14 zile de naufragiu, timp în care și-au băut urina, o furtună i-a salvat de la deshidratare. Și-au umplut gălețile și astfel au strâns apă pentru zilele următoare.

După zile întregi petrecute în largul oceanului, Alvarenga se obișnuise să prindă și să mănânce păsări și țestoase, în timp ce Córdoba începuse un declin fizic și psihic. Erau pe aceeași barcă, dar se îndreptau pe căi diferite. 

Córdoba fusese bolnav, după ce mâncase carne crudă de pasăre, și luase o decizie drastică: refuza mâncarea. Nu mai avea putere nici să bea apă. În plus, depresia îl măcina.

În cele din urmă, Ezequiel Córdoba a murit. Cel mai simplu mod de a face față pierderii singurului său însoțitor a fost pur și simplu să pretindă că nu murise. Astfel, José a stat șase zile cu cadavrul lui Ezequiel Córdoba în barcă. În cele din urmă, l-a aruncat în apă. Rămăsese singur și fără speranță.

José Salvador Alvarenga a plutit 438 de zile pe apele oceanul Pacific. A avut halucinații, a mâncat țestoase, păsări sau pești, dar a rezistat.

Insula salvatoare

Într-o zi, José Salvador Alvarenga a zărit o insulă. Era o insulă micuță și părea un loc sălbatic, fără drumuri, mașini sau case. Însă, era pământ.

Din fericire pentru el, barca a plutit până la țărm. Pescarul înfometat s-a târât să mănânce frunze de palmier. Nu a putut să stea în picioare mai mult de câteva secunde. 

The Telegraph

The Telegraph

Deși nu știa, Alvarenga eșuase pe țărmul insulei Tile, o mică insulă care face parte din atolul Ebon, aflat în extremitatea sudică a celor 1.156 de insule care formează Republica Insulelor Marshall, unul dintre cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ.

Dacă Alvarenga ar fi ratat insula, ar fi plutit în derivă spre nordul Australiei, posibil ar fi ajuns în Papua Noua Guinee, dar cel mai probabil nu ar mai fi rezistat o distanță atât de mare pe ape.

Pe insulă, José Salvador Alvarenga a dat de casa lui Russel Laikidrik și a soției sale Emi Libokmeto. Cei doi l-au îngrijit și i-au dat să mănânce.

Apoi, în următoarea dimineață, Russel a traversat o lagună către orașul principal și portul de pe insula Ebon pentru a-i cere ajutor primarului. În câteva ore, câțiva polițiști și o asistentă medicală venise să-l salveze pe Alvarenga. 

Au trebuit să-l convingă să urce pe o barcă cu ei, pentru a se întoarce pe insula Ebon. 

CNN

CNN

După 11 zile de îngrijiri medicale, medicii au stabilit că starea de sănătate a lui Alvarenga s-a stabilizat suficient pentru ca acesta să poată călători acasă în El Salvador, unde se va reuni cu familia sa.

Viața pe uscat nu a fost simplă: luni de zile, Alvarenga a fost în stare de șoc. Avea o teamă profundă nu numai de ocean, ci și atunci când vedea apă. Dormea ​​cu luminile aprinse și avea nevoie de companie constantă. 

„Am suferit de foame, sete și de o singurătate extremă și nu mi-am luat viața”, spunea Alvarenga. „Aveți o singură viață – așa că apreciați-o.”

earth.google

Călătoria lui Alvarenga a durat 438 de zile, parcurgând 8.800 de km.


Citește și: Insula de mâine și Insula de ieri: Teritoriile care se află la 3,8 km distanță, dar diferența de fus orar dintre ele este de 21 de ore