Ruinele vechiului oraș Petra, bijuteria regatului Nabateean, din deșertul iordanian concurează în spectaculozitate și frumusețe cu cele din Palmira în Siria, Baalbek în Liban sau Jerash în Iordania.
Ceea ce a mai rămas din Petra, denumit și orașul trandafiriu, continuă să stârnească entuziasmul vizitatorilor, iar măreția arhitecturii sale modelate în gresie – cu izbitoarele sale sculpturi îi impresionează atât de mult pe cei care o admiră încât nu mai lasă loc de întrebări despre clădirile care au alcătuit orașul, distrus pentru totdeauna de cutremure.
Într-adevăr, majoritatea fațadelor încă vizibile aparțin mormintelor regilor, nobililor și negustorilor bogați care se întreceau pentru a-și etala averile formidabile. Dar Petra nu a fost doar un oraș pentru morți. Palatele, casele, magazinele, templele și atelierele adăposteau activitățile zilnice agitate ale unui oraș prosper, zgomotos și primitor pentru străini.
După cum afirma Strabon, Petra dădea doar aparent imaginea unui oraș închis și izolat, accesibil doar privilegiaților care locuiau sau se refugiau acolo. În comparație cu alte orașe ale vremii, “zidurile” Petrei erau formate de poziția sa geografică într-un labirint de canioane sculptate în stâncă.
Această apărare naturală a fost atât de eficientă încât a protejat orașul timp de secole de invadatori. Cu toate acestea, au fost construite câteva bastioane, cum ar fi Turnul Conway, numit după Agnes Conway, arheologul britanic care l-a descoperit în 1929, și câteva secțiuni izolate de zid. Se pare că orașul nu a avut un zid de cetate propriu-zis până la mijlocul secolului al III-lea.
Pe traseele caravanelor
Bogăția Petrei își are originea în comerțul marfurilor transportate cu caravane. Până la șapte rute convergeau spre orașul din deșert, de unde plecau produsele destinate Alexandriei, Ierusalimului, Damascului, Apameei (în Siria de astăzi) și multor alte orașe. Sursele literare existente descriu în detaliu taxele mari la care erau supuse bunurile care circulau prin regatul Nabateean, raportând cifre care ajungeau până la 25 până la 50 de procente din prețul lor.
Această povară fiscală, alături de valoarea ridicată a produselor comercializate, cum ar fi mătasea, bitumul, tămâia, condimentele sau smirna, și de cantitatea enormă de mărfuri transportate, ne permit să înțelegem splendoarea la care a ajuns regatul Nabateean, care a beneficiat și el de comerțul înfloritor stimulat de “pax romana” a lui Augustus.
În ceea ce privește istoria regatului, lipsesc datele directe care să permită trasarea unei cronologii obiective. Trebuie să ne mulțumim cu informațiile arheologice și cu relatările izolate oferite de sursele clasice, în principal Strabon, istoricul grec Diodorus Siculus (secolul I î.Hr.) și istoricul evreu Flavius Josephus (secolul I d.Hr.).
Așadar, conform documentelor istorice existente, o familie regală a existat în Petra la mijlocul secolului al II-lea î.Hr., deși este posibil ca instituția monarhică să fie anterioară lui Aretas I, considerat în mod tradițional primul rege al regatului Nabateean, deoarece numele său este menționat în cea mai veche inscripție nabateeană descoperită, care datează din 168 î.Hr.
Începând din acel moment, structurile regatului au fost consolidate și a început construcția necropolei regale.
Diferiți conducători s-au întrecut în a construi fațade spectaculoase pentru mormintele lor, modelate în pereții stâncoși ai Petrei.
Tipologia mormintelor săpate în stâncă este inspirată de complexul extraordinar de la Naqsh-i Rustam, necropola regilor Imperiului Achaemenid de lângă Persepolis, în actualul Iran, unde au fost înmormântați mari conducători persani precum Darius I și Xerxes, care au domnit între secolele VI și V î.Hr.
Acest tip de mormânt a fost popular în tot Orientul elenistic, din Anatolia, unde se găsesc hipogeele din Myra, până în Ierusalim. Prin urmare, nu este o invenție nabateeană, deși caracteristicile gresiei din Petra conferă mormintelor un aspect unic.
Pe de altă parte, această arhitectură prezintă și influențe orientale, cu obeliscuri și motive geometrice bazate pe modele asiriene, persane sau egiptene. Studiile arată că majoritatea monumentelor din Petra datează din secolul I î.Hr., când orașul a intrat în vizorul conducătorilor Romei. Fațadele mormintelor le reproduc pe cele ale marilor temple, ca și cum morții ar fi concurat cu zeii pentru somptuozitatea locuințelor lor veșnice.
Din păcate, însă, există foarte puține inscripții care să identifice persoanele asociate cu aceste clădiri.
Petra dispunea de diverse spații publice, printre care se remarcă magnificul teatru, modelat în piatră, probabil în timpul domniei lui Aretas al IV-lea (9 î.Hr.- 40 d.Hr.) și renovat după cucerirea romană pentru a avea o capacitate de 6000 de spectatori.
Marea stradă Colonnade, principala arteră de circulație din Petra, cu porticuri pe ambele părți și dominată de tarabe cu numeroase produse făcea legătura între principalele locuri publice ale orașului, cum ar fi marile temple. De altfel și așa-numitul Mare Templu, o clădire nabateeană din secolul I î.Hr. a fost renovat în interior după anexarea Petrei la Imperiul Roman.
Săpăturile, conduse din 1993 de arheologul american Martha Joukowsky, au arătat că în secolul al II-lea a fost ridicat un mic teatru cu o capacitate de peste 300 de locuri. A fost probabil folosit ca odeon – o clădire destinată concursurilor muzicale – deși o altă ipoteză favorizează funcția sa de loc de întâlnire pentru reuniuni judiciare, prezidate de guvernatorul roman care vizita Petra.
Datorită rezultatelor diferitelor campanii arheologice, a fost posibilă și o înțelegere interesantă a anumitor aspecte ale vieții cotidiene din Petra. De exemplu, săpăturile au dezvăluit că peștele era o parte importantă a dietei locuitorilor orașului. Mai mult decât atât, oamenii dețineau și animale, precum oile și caprele.
În ceea ce privește agricultura, suprafața cultivată era considerabilă. Între sfârșitul secolului I și al II-lea î.Hr. au fost construite numeroase baraje și canale. Multe rămășițe ale acestor mici baraje pot fi văzute în zona din jurul orașului, dar mult mai evidente sunt canalele care conduceau apa în oraș (de la cisternele subterane în care era colectată apa de ploaie), care sunt și astăzi o sursă de admirație pentru călătorii care trec prin al-Siq, defileul îngust care duce spre Petra.
În prezent, o mică parte din ceea ce a fost Petra poate fi admirată, deoarece 80% din suprafața sa nu a fost excavată.
Din palatul regal, de exemplu, au fost descoperite doar câteva ruine, însă acesta trebuie să fi fost splendid, judecând după grandoarea clădirilor publice care s-au mai păstrat.
Strabon, în scrierile sale, afirmă că locuințele erau luxoase și făcute din piatră. Cele mai vechi, din secolul al III-lea î.Hr., nu corespund acestei descrieri.
Însă, conform cercetărilor arheologice, casele realizate începând cu secolul I d.Hr. aveau solul pavat, pereții decorați, aveau sistem de canalizare, iar unele locuințe erau dotate cu latrine și chiar băi.
Leave a Comment