Aceste lumini sunt unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le puteți observa pe cerul nopții, în zone specifice. Dacă vă aflați în apropierea Polului Nord, acestea se numesc aurora boreală, dar dacă vă aflați în apropierea Polului Sud, se numesc aurora australă. Pe scurt, sunt aurore.
Timp de milenii, inspirați de aceste lumini fermecătoare, oamenii au creat povești despre Cercul Arctic și originea zeităților scandinave. Cu toate acestea, trebuie clarificate câteva lucruri pentru a evita neînțelegerile.
În primul rând, aurorele nu sunt chiar lumini magice. Ele apar de fapt atunci când particule încărcate din vânturile solare se ciocnesc cu alte particule din atmosfera superioară a Pământului. Lumina apare în urma acestor coliziuni, pe măsură ce particulele se relaxează și revin la starea lor naturală.
În plus, nu este o coincidență faptul că acestea își schimbă culoarea în timp. Pigmentarea lor depinde în mare măsură de energia din particulele atmosferice. Cu cât este mai multă energie absorbită în timpul coliziunii inițiale, cu atât culoarea este mai intensă.
Prin urmare, acest spectacol al naturii are în spate multă știință, pe care vom încerca să o explicăm în paragrafele următoare.
Originea aurorelor
Cuvântul auroră provine din cuvântul latin “aurora”, care înseamnă “strălucire” sau “luciu”. Conform unei teorii, aceasta se datorează faptului că a fost primul lucru observat de locuitorii din emisferele terestre când au privit cerul.
De atunci, au fost căutate explicații științifice pentru aurore. Galileo Galilei a spus odată că acestea sunt curenți de aer care ies din umbra Pământului pentru a fi iluminate de Soare. René Descartes și alții au susținut că acestea erau reflexii ale ghețarilor.
Cu toate acestea, în 1716, astronomul englez Edmund Halley a fost primul care a sugerat o posibilă legătură cu câmpul magnetic al Pământului. Acest lucru s-a datorat faptului că a existat o coincidență între numărul de pete solare și aurora.
Atunci s-a născut legătura dintre activitatea solară și aurore, care ani mai târziu a fost demonstrată prin imagini ale magnetosferei Pământului.
Se pare că cea mai frecventă sursă a unei aurore este reprezentată de particulele încărcate electric care se deplasează în acest câmp magnetic: atât cele care au scăpat din atmosfera Pământului, cât și cele care au intrat odată cu vântul solar.
În condiții de calm și stabilitate, majoritatea particulelor din magnetosferă sunt prinse în capcană, ricoșând între polii magnetici. Dar dacă există o perturbare în apropiere, cum ar fi o ejecție de masă coronală, magnetosfera este perturbată.
Ca urmare, particulele prinse sunt accelerate și încep să se deplaseze spre cele două linii de câmp care se grupează în apropierea polilor. Odată ajunse acolo, este mai probabil ca acestea să se ciocnească, deoarece atmosfera de la poli devine mai densă. Așa se nasc luminile boreale și australe.
De la lumină la culoare
Acum, după cum arată aceste imagini, aurorele sunt de toate culorile. Acest lucru se datorează faptului că ele apar, dispar și formează structuri ciudate (perdele sau vârtejuri) pe măsură ce magnetosfera interacționează cu vântul solar.
Cele mai comune culori sunt verdele și roșul, ambele emise de oxigenul din atmosfera superioară. Cu toate acestea, există și aurore albastre, roz sau violete datorită amestecului de oxigen și azot atmosferic.
De fapt, ca o curiozitate, aurorele sunt mai strălucitoare în fotografii decât în realitate. În principal pentru că ochii noștri sunt mai puțin sensibili la culoare pe timp de noapte. Așadar, țineți cont de acest lucru dacă intenționați să călătoriți în Alaska, Canada, Scandinavia sau Antarctica în căutarea unui spectacol nocturn.
Aurorele boreale și australe sunt doar un alt fenomen atmosferic. Nu au nimic magic, deși nu putem nega faptul că unele explicații culturale ne pot surprinde. Cum ar fi acest scurtmetraj inspirat de povestea populară finlandeză a aurorei boreale.
Leave a Comment