Construit dintr-un singur bloc de piatră, templul Kailasa este considerat unul dintre cele mai impresionante temple rupestre din India.

Structura enormă este catalogată drept unul dintre cele 34 de temple și mănăstiri rupestre care sunt cunoscute colectiv sub numele de Peșterile Ellora. Situate în regiunea vestică din Maharashtra, peșterile sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și includ monumente care datează între anii 600 și 1000 d.Hr. Deși există multe structuri impresionante, templul megalitic Kailasa este poate cel mai cunoscut.

Ms Sarah WelchCC BY-SA 4.0

Renumit atât pentru dimensiunile sale, cât și pentru ornamentele impresionante, nu este foarte clar cine a comandat construirea templului Kailasa. Deși nu există înregistrări scrise, cercetătorii sunt de părere că regele Rachtrakuta Krishna I, care a domnit între aproximativ 756 și 773 d.Hr., este cel care a ordonat construirea acestei minunății.

Sanket901CC BY-SA 4.0

O legendă medievală descrie o imagine romantică a templului. Potrivit unei povești scrise în Katha-Kalpataru de Krishna Yajnavalki, atunci când un rege era grav bolnav, regina sa s-a rugat la zeul Shiva ca soțul ei să se vindece. În schimbul sănătății sale, regina a jurat să construiască un templu în numele zeului Shiva și să postească până când shikhara, sau vârful templului, va fi finalizat.

Regele s-a însănătoșit rapid și a început construcția templului, dar, spre groaza cuplului, au realizat că va dura ani de zile până când shikhara o să fie finalizat. Din fericire, un inginer inteligent a apărut și a explicat că, pornind din vârful stâncii, ar putea face ca vârful templului să fie gata într-o săptămână. Acest lucru a fost o bucurie pentru regină, deoarece își putea duce la final promisiunea făcută zeului. Astfel, templul a fost construit de sus în jos.

Rajesh RaneCC BY-SA 4.0

Kunal Mukherjee CC BY-SA 2.0

Deși aceasta este o legendă și nu un fapt real, adevărul este că templul Kailasa a fost construit de sus în jos.

Această decizie neobișnuită a necesitat excavarea zilnică a 5 tone de rocă vulcanică din stâncă, timp de 20 de ani. Templul are o înălțime de aproximativ trei etaje, o curte în formă de potcoavă are un gopuram – un turn – la intrare.

Arian Zwegers CC BY 2.0

Arian Zwegers CC BY 2.0

Sculpturi uriașe în piatră, care înfrumusețează uimitorul templu, înfățișează diferite zeități hinduse, cu o atenție deosebită pentru Shiva.

Shreyans69CC BY-SA 4.0

VasuVRCC BY-SA 4.0

Pe măsură ce treci pe lângă gopuram, pereții din stânga îi prezintă pe adepții zeului Shiva, în timp ce pereții din stânga îi prezintă pe devoții lui Vishnu.

Sachin Kawale

La baza templului, o turmă de elefanți sculptați pare să poarte în spate încărcătura templului. Datorită acestor sculpturi magistrale, precum și a ingineriei incredibile a templului, Kailasa este considerat un exemplu remarcabil de artă și arhitectură indiană.


Citește și: Petra: Splendida capitală a nabateenilor, săpată în stâncă