În data de 8 iunie 1783 a avut loc una dintre cele mai mari erupții vulcanice înregistrate vreodată în istorie. Acest dezastru natural s-a întâmplat în Islanda, în sistemul vulcanic Grimsvötn, în urma deschiderii unei falii formate din 130 de cratere în subsistemul numit Laki.
Activitatea vulcanică a încetat abia în februarie 1784, întinzându-se pe o perioadă de opt luni, iar efectele sale, conform surselor din acea vreme, au fost teribile, situându-se la 6 în indicele de explozivitate vulcanică folosit de experți.
O mare parte din coasta de sud-est a Islandei a fost invadată și devastată de lavă – potrivit unor estimări, 14 kilometri cubi de bazalt au fost generați de erupție.
În același timp, o pătură densă de gaze nocive (activitatea vulcanică a eliberat în atmosferă 120 de milioane de tone de dioxid de sulf și 8 milioane de tone de gaz fluor) și de praf s-a răspândit pe cerul insulei, ucigând un sfert din populația Islandei și aproape toate animalele, dar și contaminând apa. Pentru a înrăutăți și mai mult situația, focul s-a extins, distrugând vegetația.
O cronică scrisă la Copenhaga în luna septembrie a aceluiași an descrie suferințele oamenilor și unele dintre efectele teribile ale lavei. Consternarea și frica i-au cuprins pe islandezii care, pe lângă faptul că nu cunoșteau adevărata amploare a dezastrului, și-au văzut țara acoperită de “cel mai hidos întuneric” produs de “vaporii de sulf, nisip și cenușă” emiși de erupție. Soarele era vizibil doar la răsărit și la apus ca “o mare masă de foc prinsă între vapori denși”. Mai mult, o foamete teribilă i-a afectat pe supraviețuitori în anii următori.
Călătoria norului vulcanic
În Islanda au fost înregistrate cele mai multe victime, dar impactul erupției a depășit cu mult granițele insulei. Impulsionat de vânturile cauzate de instalarea unei zone neobișnuite de presiune ridicată deasupra Islandei, norul toxic gros s-a deplasat în direcția sud-est. La jumătatea lunii iunie a ajuns în Norvegia și Boemia, în data de 18 iunie a acoperit Berlinul, în data de 20 a afectat Parisul și două zile mai târziu a ajuns la Le Havre.
În data de 23 iunie, norul a ajuns pe coastele Marii Britanii, umplând cerul cu un praf sulfuros. Căldura sufocantă a pus stăpânire pe atmosferă, iar londonezii au avut parte de o vară fără precedent. Sezonul a fost anormal de cald pe o mare parte a continentului european, dar – după o scurtă perioadă de timp – ploile violente și grindina au scăzut temperaturile.
Toamna a fost mai rece și mai umedă decât de obicei, iar iarna care a urmat a fost foarte aspră. Recoltele s-au pierdut, ceea ce a dus la foamete și boli. Bilanțul victimelor din Marea Britanie a fost enorm: se crede că gazele toxice din atmosferă au provocat cel puțin 23.000 de decese, iar frigul a ucis alte 8.000 de persoane.
Cerul era brăzdat de o ceață densă și persistentă, pe care razele soarelui nu reușeau să o străpungă. Apariția discului solar, care s-a modificat pe parcursul zilei, a sporit nedumerirea în fața a ceea ce oamenii au descris ca fiind un “fenomen incredibil și prevestitor” pentru care nu s-a putut găsi nicio explicație. În Anglia, se putea observa că soarele capăta o culoare albicioasă la amiază, ca o “lună înnorată”, care emana de la o zi la alta o căldură insuportabilă.
Schimbări climatice
Erupția craterelor Laki a schimbat dinamica atmosferică în anul 1783. Ziarele vremii au adunat în paginile lor știri despre o multitudine de evenimente care au avut loc între 1783 și 1784 și care au fost considerate indicii ale unei “dezordini naturale”. Printre acestea se numără cutremurele din Calabria și Sicilia, Volinia (Polonia), Porto și Braga (Portugalia) și Provence (Franța); furtunile intense care au lovit Marea Adriatică, amenințarea erupției Vezuviului și inundațiile extrem de grave din regiunile franceze Auvergne și Limousin, precum și din mare parte din Germania, în special din regiunea Rinului Inferior, ca urmare a precipitațiilor intense și a topirii zăpezii acumulate pe vârfurile munților.
Consecințele erupției nu au încetat atunci când norul s-a risipit. În 1785, condițiile climatice care au afectat Franța au favorizat agricultura, generând recolte abundente și o scădere a prețurilor produselor. În anii următori, însă, producția agricolă a fost afectată de seceta din timpul verii, de frigul excesiv din timpul iernii și de furtunile violente de grindină care au devastat culturile. Având în vedere condițiile din țară și traiul tot mai greu al oamenilor afectați de secetă, a izbucnit Revoluția din 1789.
Consecințe la nivel mondial
Ca urmare a căldurii excesive din vara anului 1783, temperatura medie din emisfera nordică a scăzut brusc cu aproximativ trei grade, ceea ce a dus la scăderea diferenței de temperatură dintre Eurasia și Africa și dintre Oceanul Indian și Oceanul Atlantic, limitând capacitatea musonilor de a genera precipitațiile care alimentează râurile.
În nordul Africii, temperatura a crescut cu două grade, iar lipsa precipitațiilor a făcut ca Nilul să nu inunde pământul cu apele sale, ceea ce a făcut imposibilă semănatul fără irigațiile necesare. Același lucru s-a întâmplat și în anul următor, iar pierderea celor două recolte a provocat o criză teribilă care a decimat populația egipteană.
Studiile efectuate în ultima vreme au arătat că, după erupție, temperaturile medii din Barcelona au crescut în următoarele cinci veri și nu au variat în mod semnificativ în timpul primăverii și toamnei, în timp ce iarna au existat luni foarte reci.
Aceste schimbări climatice au fost descrise și comentate de ziarele europene; dar nimeni nu a ajuns să le lege de erupția craterelor Laki, cu excepția omului politic Benjamin Franklin, care, într-o conferință ținută în fața membrilor Societății literare și filozofice din Manchester, în data de 2 decembrie 1784, intitulată Meteorological Fantasies and Conjectures, a susținut că ceața uscată din Islanda a fost cea care a acoperit cerul Europei, a împiedicat pătrunderea razelor solare și a generat schimbările climatice anormale. Studiile efectuate în ultima vreme au confirmat că Franklin avea dreptate.
Leave a Comment