Atunci când explorăm conceptul de cea mai veche țară din lume, trebuie să facem distincție între termeni precum “imperii”, “țări” și “civilizații”, fiecare dintre aceștia având semnificații și implicații diferite.
Din punct de vedere istoric, imperiile au fost entități politice extinse, adesea alcătuite din mai multe teritorii aflate sub un singur guvern central.
Este posibil ca aceste teritorii să nu fi avut granițe clar definite și să fi cuprins diverse grupuri lingvistice. Acest lucru contrastează cu înțelegerea modernă a țărilor, care sunt văzute ca state suverane cu teritorii, populații și structuri guvernamentale definite.
Civilizațiile sunt identificate printr-un set de criterii, inclusiv dezvoltarea centrelor urbane, a sistemelor de scriere, a ierarhiilor sociale complexe și a creației de artă și arhitectură.
Aceste civilizații au apărut în mod independent în numeroase regiuni ale lumii, adesea în zone propice dezvoltării agriculturii și apariției ulterioare a vieții urbane.
În ceea ce privește înregistrările istorice, istoria documentată a Chinei se întinde pe o perioadă de peste 3.500 de ani, cu originile sale înrădăcinate în ceea ce ar fi considerat în mod clasic un imperiu.
O poveste istorică similară se aplică Japoniei, unde primele mențiuni datează din 660 î.Hr., și Indiei, unde o identitate națională coerentă a fost adesea absentă în rândul diferitelor orașe-stat, în ciuda faptului că făceau parte din domenii imperiale mai mari.
Tranziția de la imperiu la statul-națiune este adesea marcată de dizolvarea imperiului, deschizând calea pentru apariția unor entități definite de caracteristici geografice, lingvistice și culturale mai omogene.
Printre multitudinea de astfel de tranziții, un consens între academicieni evidențiază adesea San Marino, un mic stat european, ca fiind cea mai veche țară existentă în lume.
Originile țării San Marino datează din 3 septembrie 301, când se crede că a fost fondată de un pietrar creștin pe nume Marinus, care mai târziu a devenit San Marino.
Fugind din insula Rab din Dalmația din cauza unui decret al împăratului Dioclețian, Marinus s-a refugiat pe Muntele Titano, unde a înființat o mică comunitate în jurul unei capele și mănăstiri nou construite.
Această comunitate, formată inițial ca un sanctuar pentru a scăpa de persecuția lui Dioclețian, s-a transformat treptat în Republica San Marino.
Abia după 1.300 de ani, în anii 1600, San Marino a elaborat legile care stau la baza constituției sale moderne, marcând o etapă importantă în lunga sa istorie.
O altă regiune de mare profunzime istorică este Levantul, care cuprinde Israelul și Palestina de astăzi.
Această zonă a fost locuită continuu timp de milenii și are o semnificație imensă pentru mai multe religii, fiind leagănul iudaismului și al creștinismului și adăpostind locuri sacre pentru islam.
Locuirea continuă și activitatea culturală din această regiune evidențiază complexitatea și longevitatea așezărilor umane care au precedat noțiunea contemporană de “țară”.
Conceptul de “țară”, așa cum este înțeles astăzi, este o evoluție relativ modernă și este esențial să recunoaștem că diferite regiuni de pe glob au fost centre de activitate umană continuă și de dezvoltare culturală timp de mii de ani.
Aceste regiuni, deși nu se aliniază întotdeauna la criteriile moderne de definire a unei țări, au jucat un rol fundamental în istoria și cultura civilizației umane.
Leave a Comment