Animalele cu coarne și lână nu există doar pe câmpii, ci și oceanul are oile sale, mai cunoscute sub numele de Costasiella Kuroshimae sau oile de mare.

Cu o dimensiune a corpului de 4 – 10 mm, ochi mici și negri și o culoare care variază de la maro gălbui la verde, incluzând alte culori precum albastru, galben, roșu, violet, alb și maro pe corp, oaia de mare este unul dintre animalele marine care, la fel ca plantele și algele verzi, își obține energia prin fotosinteză.

wikipedia.org

Având în vedere că este unul dintre puținele organisme non-plante care pot face fotosinteză, deoarece “frunzele” sale pot supraviețui până la câteva luni datorită energiei produse, se poate spune că fascinanta Costasiella kuroshimae este o “oaie cu energie solară”.

O vietate fascinantă


Nature Connection

Oaia de mare a fost descoperită în 1993 în largul coastelor insulei Kuroshima, Japonia, iar ulterior a fost găsită și în apele din Filipine și Indonezia.

Dar, dincolo de aspectul acestor vietăți, cel mai curios lucru la aceste creaturi marine este modul în care valorifică la maximum algele cu care se hrănesc pe fundul mării, cu care întrețin o relație simbiotică foarte specială, care ajută și la menținerea echilibrului populațiilor de alge din habitatele lor.

Deși acesta nu este singurul motiv care le face speciale.

Unele dintre caracteristicile lor sunt:

  • Protuberanțele pe care aceste oițe de mare le au pe cap nu sunt coarnele unei oi, ci “rinofori”, un organ senzorial al moluștelor prosobranhice care servesc drept senzori chimici, care funcționează ca receptori de gust.
  • Oaia de mare este un specimen hermafrodit, adică aceste creaturi speciale sunt atât femele, cât și masculi, iar odată ce începe reproducerea, vor depune între 2.000 și 4.000 de ouă care eclozează după aproximativ patru zile, dând naștere la larve care vor căpăta în curând forma caracteristică de oaie de mare.
  • Atunci când mânâncă alge, oile de mare separă cloroplastele (a căror principala funcţie este fotosinteza) şi le include în propriul organism.
  • Preferă să locuiască în zone cu vegetație marină luxuriantă, deoarece acestea le oferă nu numai camuflaj, ci și hrană.
  • Se hrănesc cu plante marine, cum ar fi Avrainvillea și Halimeda, care sunt alge verzi.
  • Culoarea verde vibrantă a oilor de mare provine din cloroplastele ingerate.

Costasiella kuroshimae sau oiţa de mare este o specie de melc marin care prezintă fenomenul de cleptoplastie

Christian Gloor CC BY 2.0

În cazul acestei specii, cloroplastele produc hrană din materialele organice din celulă și din lumina soarelui. Aceasta este o strategie, deoarece oaia de mare, în loc să fie nevoită să găsescă mereu hrană, permite ca aceasta să fie stocată în interiorul său, generând astfel energie și materie atunci când are nevoie de ea. Iar acest furt de cloroplaste este cunoscut sub numele de proces de “cleptoplastie”.

Conform studiilor, cloroplastele pot efectua fotosinteza în interiorul oilor de mare timp de nouă până la 12 luni, iar în această perioadă continuă să hrănească această vietate uimitoare. Ceea ce nu este încă înțeles este cum poate oaia de mare să mențină aceste cloroplaste atât de mult timp în interiorul organismului său.

Populația lor este în pericol

La fel ca toate animalele exotice, oile de mare se confruntă cu mai multe amenințări, inclusiv pierderea habitatului din cauza activității umane și a poluării. Dezvoltarea zonelor de coastă, pescuitul cu traule și acidificarea oceanelor indusă de schimbările climatice sunt factori care pot avea un impact negativ asupra habitatelor delicate de care aceste melci de mare depind pentru a supraviețui. În plus, colectarea excesivă pentru comerțul cu acvarii poate duce la o scădere a populației.


Citește și: De ce zebrele și hipopotamii au lapte roz?