Construit pentru divertismentul cetățenilor romani, Colosseumul este în prezent simbolul Romei, fiind unul dintre cele mai populare și vizitate obiective turistice din Europa.

Monumentul datează încă din epoca medievală și impresionează prin arhitectura și istoria sa. Acesta poate fi considerat cea mai importantă clădire-ruină a Imperiului Roman și cea mai mare construcție din acele vremuri, după faimoasele piramide.

Cine a ordonat construirea Colosseumului?

Mauricio Artieda 

Situat pe terenul pe care a fost construită “Casa de Aur” a lui Nero, la est de Dealul Palatin și de Forumul Roman, construcția Colosseumului a început în anul 72 d.Hr., în timpul domniei împăratului Vespasian.

Amplasarea Colosseumului s-a făcut pe locul unui lac artificial care a fost drenat pentru a construi vestita clădire. Lacul drenat a fost piesa principală a palatului împăratului Nero.

Deși a fost nevoie de aproximativ 10 ani pentru finalizarea completă a construcției, amfiteatrul a fost deschis oficial în jurul anului 80 d.Hr. de către fiul împăratului Vespasian, numit Titus, printr-o ceremonie care a constat în 100 de zile de jocuri, urmând ca în anul 82 d.Hr. împăratul Domițian să mai efectueze și alte modificări.

Acești trei împărați mai sunt cunoscuți și sub numele de dinastia Flaviană. Având în vedere acest aspect, Colosseumul mai poartă numele și de Amfiteatrul Flavian.

Cadoul împăratului pentru locuitorii Romei

Colosseumul s-a dorit a fi cadoul împăratului Vespasian pentru locuitorii Romei, dorind să promoveze bunăstarea și să ofere un loc pentru divertisment.

În acea perioadă, se obișnuia ca majoritatea amfiteatrelor să fie săpate în dealuri, însă Colosseumul are o structură de sine stătătoare, fiind realizat din piatră și beton, cu un sistem de bolți înclinate.

Clădirea măsoară în ansamblu 189 pe 156 metri și putea găzdui în medie 65.000 de persoane.

Clădirea a fost construită de aproximativ 30.000 de muncitori și s-au cărat aproximativ 240.000 de care cu piatră

 Nick Night 

Colosalul monument are la bază calcule matematice extreme, amfiteatrul având 80 de arcade de intrare, toate la aceeași dimensiune și spațiu între ele. Sub Colosseum se află o zonă numită hipogeu, utilizată pentru a transporta cuști de animale și rampe care permiteau animalelor să intre în arenă.

Pentru simularea unor înfruntări maritime, Colosseumul a fost umplut cu apă, iar pentru a crea această arenă acvatică, au fost îndepărtate suporturile din lemn și podelele amfiteatrului. La încheierea luptelor, apa se drena prin canalele de scurgere.

Se estimează că pentru construcția Colosseumului au fost implicați între 20.000 și 30.000 de muncitori și au fost cărate aproximativ 240.000 de care cu piatră de travertin. Carierele de piatră erau situate la aproximativ 32 de km depărtare.

 Federico Di Dio photography

Fundațiile structurii, bolțile și arcadele au fost realizate din beton roman, ceea ce a permis clădirii să aibă o rezistență solidă și să reziste în timp. În zona de scenă se aflau diverse scripete, frânghii și alte mecanisme utilizate pentru a recrea povești celebre, iar în zilele foarte călduroare, Colosseumul era acoperit cu o bucată masivă de pânză, pentru a ține umbră participanților.

Se presupune că amfiteatrul era construit astfel încât să existe o separare a oamenilor în funcție de clasa socială din care făceau parte.

Timp de aproximativ 420 de ani a fost locație pentru spectacole, concursuri, drame din mitologia greacă sau execuții

 Spencer Davis

Timp de sute de ani, Colosseumul a fost locația de divertisment a romanilor. Aici se desfășurau diverse concursuri cu gladiatori, spectacole, bătălii celebre, execuții publice, vânătoare de animale exotice precum rinoceri, elefanți, crocodili, lei, girafe, tigri sau gorile. Se estimează că în timpul jocurilor de inaugurare peste 2000 de gladiatori și-au pierdut viața și au fost ucise peste 5000 de animale.

În epoca medievală timpurie, clădirea și-a pierdut din popularitate, încetând să mai fie utilizată pentru divertisment.

Astfel, din cauza faptului că în secolul al VI-lea imperiul Roman trecea printr-o perioadă dificilă, spectacolele susținute în amfiteatru au luat sfârșit. Acesta a fost folosit ulterior în alte scopuri, precum: cetate, atelier, sau centru creștin.

În cele din urmă, clădirea a fost abandonată complet, iar o parte din materialele utilizate pentru construcția Colosseumului au fost folosite pentru construirea altor clădiri din Roma.

Colosseumul este cel mai mare amfiteatru care s-a construit vreodată, fiind un simbol iconic al Romei Imperiale și este recunoscut ca una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne.

 Kenneth Coffie 

Deși se estimează că din clădire au dispărut aproape două treimi și este ruinată parțial din cauza cutremurelor, fulgerelor, poluării și actelor de vandalism, Colosseumul rămâne una dintre principalele atracții turistice din Roma, fiind vizitat de aproape șapte milioane de vizitatori anual.

 Иван Лемехов 


Citește și: Povestea impresionantă a castelului Predjama, construit într-o peșteră din Slovenia