Cu mult înainte de a fi descoperită electricitatea și de a fi inventat aerul condiționat, pe vremea când Iranul era numit Persia, locuitorii orașului Yazd foloseau sisteme inteligente pentru răcirea locuințelor: turnurile de vânt.
Orașul Yazd, situat în deșertul din centrul actualului Iran, a fost mult timp un punct de atracție pentru ingeniozitatea oamenilor. Este un oraș antic care datează din perioada Sasaniană (224-651 d.Hr.). În plus, este unul dintre cele mai mari orașe din lume construit aproape în întregime din chirpici.
Yazd găzduiește un sistem de minuni ale ingineriei antice, care includ o structură subterană de refrigerare numită yakhchāl, un sistem de irigații subterane numit qanats și chiar și o rețea de curieri, numită pirradaziš, care precede serviciile poștale cu peste 2.000 de ani.
Printre vechile tehnologii din Yazd se numără turnurile de vânt, sau bâdgir în limba persană, o formă foarte eficientă de climatizare ecologică adaptată climatului arid. Aceste structuri remarcabile se înalță deasupra acoperișurilor din Yazd. Sunt adesea turnuri dreptunghiulare, dar au și forme circulare, pătrate sau octogonale.
Se spune că în Yazd există cele mai multe turnuri de vânt din lume, deși este posibil ca acestea să fi apărut în Egiptul antic. În Yazd, turnul de vânt s-a dovedit a fi indispensabil, făcând ca această parte a platoului iranian fierbinte și arid să fie locuibilă.
Deși multe dintre turnurile de vânt din Yazd nu mai sunt folosite, structurile atrag acum cercetători și ingineri în orașul deșertului, pentru a vedea ce rol ar putea juca în menținerea unei temperaturi optime, într-o lume care se încălzește rapid.
Julia Maudlin from Lake Oswego, Oregon, USA, CC BY 2.0
Deoarece un turn de vânt nu necesită energie electrică pentru a fi alimentat, acesta este o formă de răcire eficientă din punct de vedere al costurilor și ecologică. Având în vedere că aerul condiționat mecanic convențional reprezintă deja o cincime din consumul total de energie electrică la nivel global, alternativele vechi, cum ar fi captarea vântului, devin o opțiune din ce în ce mai atractivă.
Există două forțe principale care împing aerul prin și în jos în aceste structuri remarcabile: vântul care intră și schimbarea flotabilității aerului în funcție de temperatură – aerul cald tinde să se ridice deasupra aerului mai rece și mai dens.
Designul de bază constă într-un turn care se ridică dintr-o clădire de dedesubt, cu deschideri în vârf.
În primul rând, pe măsură ce aerul este prins de deschiderea unui dispozitiv de captare a vântului, este canalizat în jos, către locuința de mai jos. Apoi, aerul circulă prin interiorul clădirii, uneori peste bazine subterane de apă pentru o răcire suplimentară. În cele din urmă, aerul încălzit se va ridica și va părăsi clădirea printr-un alt turn sau printr-o altă deschidere, ajutat de presiunea din interiorul clădirii.
Forma turnului, alături de factori precum dispunerea casei, direcția în care este orientat turnul de vânt, câte deschideri are, configurația lamelelor interne fixe, canalele și înălțimea, toate acestea sunt reglate pentru a îmbunătăți capacitatea turnului de a direcționa vântul în locuințele de dedesubt.
Multe dintre clădirile vechi din Yazd au fost construite cu turnuri de vânt impresionante. Turnul din Dowlatabad este cel mai înalt turn de vânt existent în Iran, care încă este în funcțiune. Acesta este o bijuterie a orașului.
Unele dintre cele mai vechi tehnologii de captare a vântului au fost realizate acum 3.300 de ani
Utilizarea vântului pentru răcirea clădirilor are o istorie care datează de aproape tot atâta timp cât oamenii au trăit în medii deșertice calde.
Unele dintre cele mai vechi tehnologii de captare a vântului provin din Egipt, de acum 3.300 de ani.
Aici, clădirile aveau pereți groși, puține ferestre orientate spre Soare, deschideri pentru a prelua aerul pe partea vânturilor dominante și o gură de aerisire pe cealaltă parte – cunoscută în limba arabă sub numele de arhitectura malqaf.
În schimb, unii istorici sunt de părere că primele turnuri de vânt au fost construite în Persia (actualul Iran), acum mai bine de 3.000 de ani.
Arosha-photo (Reza Sobhani), CC BY-SA 4.0
Indiferent de locul unde a fost construit prima dată, turnul de vânt a devenit de atunci foarte răspândit în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord. Variante ale turnurilor de vânt iranieni pot fi găsite în Qatar și Bahrain (denumite barjeels), Egipt (denumite malqaf) sau Pakistan (numite mungh).
Se consideră că civilizația persană a adăugat variații structurale pentru a permite o răcire mai bună – cum ar fi combinarea cu sistemul de irigare existent, pentru a ajuta la răcirea aerului înainte de a-l distribui în toată casa. În climatul cald și uscat din Yazd, aceste structuri s-au dovedit a fi remarcabil de populare. Orașul istoric Yazd a fost recunoscut ca sit al Patrimoniului Mondial Unesco în 2017, grație turnurilor sale de vânt.
Turnurile de vânt din Yazd au și o semnificație culturală
Pe lângă scopul funcțional de răcire a locuințelor, turnurile aveau și o semnificație culturală puternică. În Yazd, turnurile de vânt fac parte din “linia orizontului”, la fel ca Templul Zoroastrian al Focului și Turnul Tăcerii.
Inconvenientele, precum pătrunderea dăunătorilor în jgheaburi și acumularea de praf și resturi din deșert, au făcut ca mulți să nu mai folosească turnurile de vânt tradiționale
Ali Karimzadeh 1355, CC BY-SA 4.0
În locul turnurilor de vânt de la Yazd, oamenii folosesc sistemele mecanice de răcire, cum ar fi unitățile convenționale de aer condiționat. Adesea, aceste opțiuni sunt alimentate de combustibili fosili.
Inconvenientele, precum pătrunderea dăunătorilor în turnurile de vânt și adunarea de praf și resturi din deșert, au făcut ca mulți să nu mai folosească turnurile tradiționale.
Fără întreținere constantă, clima aspră a Podișului Iranian a dus la distrugerea multor turnuri de vânt sau yakhchāl.
Leave a Comment