Tertulian, un creștin care a trăit între secolele al II-lea și al III-lea d.Hr., critica toate culturile păgâne romane, imitate și de unii creștini din acea vreme, care atârnau lauri (frunze de dafin) pe ușile caselor în timpul sărbătorilor de iarnă.

Romanii au împodobit străzile în timpul Saturnaliilor – festivități în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. În epoca imperială, aceste festivități se desfășurau între 17 și 23 decembrie.

Dar celții au fost cei care au respectat mai ales tradiția de a decora stejarii cu fructe și lumânări în timpul solstițiului de iarnă. Era o modalitate de a readuce copacul la viață și, astfel, de a se asigura că soarele și vegetația se vor întoarce după iarnă. Chiar și atunci, de fapt, copacul era considerat simbolul fertilității și al regenerării prin excelență.

În fiecare an, în perioada solstițiului de iarnă, egiptenii antici sărbătoreau, decorându-și templele și casele cu copaci și coroane din flori verzi. Planta verde reprezenta viața veșnică, pacea și opulența, ceea ce era important pentru că iarna era o perioadă în care zeul lor solar, Ra, era slăbit.

În Scandinavia, vikingii credeau că plantele veșnic verzi erau daruri speciale de la Balder, venerat ca zeu al soarelui de vară în mitologia nordică. 

Dacii aveau un cult pentru brad. Acesta era un copac ritual tăiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul încă se păstrează în anumite părți ale țării noastre.

Bradul de Crăciun

FORTEPAN / Archiv für Zeitgeschichte ETH Zürich / Agnes HirschiCC BY-SA 3.0

wikimedia.org

Potrivit legendei, în secolul al VIII-lea, în regiunea Hesse din centrul Germaniei, exista un stejar uriaș dedicat zeului Thor.

În fiecare an, în timpul solstițiului de iarnă, se oferea un sacrificiu. Dar, în fața privirilor uimite ale localnicilor, călugărul benedictin Bonifaciu a tăiat copacul și, după ce a citit câteva pasaje din Evanghelie, a oferit în schimb un brad, un copac al păcii care “reprezenta viața veșnică, deoarece frunzele sale erau mereu verzi” și pentru că vârful său “arăta spre cer”.

Localnicii au folosit apoi brazii pentru a-și împodobi templele ca o celebrare a vieții fără moarte, atârnând crenguțe de vâsc la uși și ferestrele pentru a alunga spiritele rele ale bolilor.

Deși teologul și preotul german din secolul al XVI-lea Martin Luther este renumit pentru că a declanșat Reforma protestantă, i se atribuie și faptul că a împodobit un brad de Crăciun.

Se spune că Martin Luther a așezat lumânări pe ramurile unui brad pentru ca acestea să strălucească precum niște stele în nopțile de iarnă.

Două orașe baltice își dispută recordul pentru amplasarea primul brad de Crăciun într-o piață publică: Tallinn (Estonia) în 1441 și Riga (Letonia) în 1510. În această din urmă locație, primul brad de Crăciun a fost împodobit cu trandafiri artificiali de către un grup de comercianți. Tinerii și bătrânii au dansat în jurul bradului, apoi i-au dat foc.

În ceea ce privește țara noastră, primul brad care a fost împodobit în România a fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866, odată cu sosirea dinastiei Hohenzollern în Ţările Române. Bradul era împodobit cu flori de hârtie și cu fructe.

Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci, lumânărele şi panglici simboliza pomul vieţii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe piese de artă populară, precum covoarele sau ştergarele.

Jonathan Borba


Citește și: Mumtaz Mahal: Femeia care a inspirat construirea celebrului Taj Mahal